9 octombrie 2016

Remedii naturale pentru acnee

Chiar daca, probabil, ati depasit de mult grijile privind aspectul tenului in seara banchetului de absolvire a liceului, aparitia acneei, la orice varsta, va face sa va doriti sa traiti intr-o lume fara oglinzi. Termen generic pentru afectiunea in care porii dermei se astupa si adesea se infecteaza, acneea provoaca aparitia cosurilor, a punctelor negre si a zonelor cu piele inflamata. Astazi, sunt disponibile zeci de medicamente, ce pot fi procurate cu sau fara reteta, dar multe sunt agresive si pot avea efecte secundare serioase. Din fericire, remediile simple pe care le gasiti in camara pot combate acneea usoara – in cazul dvs. sau al copilului dvs. aflat la varsta adolescentei.

Mentinerea curateniei pielii pare un sfat de domeniul evidentei. Dar multi dintre noi nu stiu care sunt cele mai bune modalitati de a face acest lucru. Iata cateva indrumari:

- Spalati de cel putin doua ori pe zi acea zona a corpului unde apare acneea. Folositi un demachiant delicat; nu exfoliati pielea si nu aplicati masti faciale – acestea ar putea inrautati acneea.

- Prindeti-va parul, astfel incat sa nu intre in contact cu fata. Atunci cand grasimea de pe par se combina cu grasimea de pe frunte, e posibil sa urmeze o eruptie. Spalati-va parul zilnic sau la doua zile, in functie de cat de gras este, si curatati permanent pieptanul, periile si orice alte obiecte folositi pentru par.

- Nu va atingeti fata si alte zone cu acnee. Mainile dvs. raspandesc grasime, microbi si murdarie, chiar daca nu vedeti asta cu ochiul liber. In plus, nu stoarceti cosurile, deoarece, cu siguranta, se vor infecta.

- Atunci cand faceti sport, nu purtati pe frunte banderole impotriva transpiratiei. De asemenea, nu e indicat sa purtati haine stramte pe corp. In acest fel productia de sebum a pielii poate creste, conducand la acnee inclusiv pe spate sau pe umeri.

- Daca aveti acnee severa, evitati orice machiaj si lotiune pentru piele. In cazul in care acneea este moderata, puteti folosi produse de machiaj pe baza de apa (nu pe baza de ulei). Cautati pe etichete termenul de "noncomedogenic" sau "nonacnegenic". Inainte de culcare, inlaturati machiajul de pe fata cu apa si sapun.

Remedii simple din dulapul de bucatarie

Curatati-va tenul cu ceai verde. Nu e nevoie sa cumparati creme scumpe: atunci cand vreti sa beti o cana de ceai verde, faceti una in plus, lasati-o la racit si folositi-o pentru spalarea tenului – ori aplicati-va pliculetele ude de ceai direct pe fata. Chiar si o doza mica de compusi antimicrobieni si antioxidanti din ceaiul verde elimina aproape doua treimi din cosuri la persoanele cu acnee moderata, cand acesta e folosit de doua ori pe zi, timp de sase saptamani.

Aplicati niste miere. Se stie ca mierea distruge bacteriile, fapt ce explica de ce acest vechi remediu popular amelioreaza acneea. Aplicati miere direct pe zonele afectate sau amestecati o jumatate de cana de miere cu o cana de terci de ovaz si aplicati pasta rezultata pe fata. Lasati-o 30 de minute si apoi clatiti. Impuritatile de pe epiderma adera la pasta de ovaz si se desprind odata cu ea. Ovazul reduce inflamatia si creeaza o bariera protectoare, mentinand pielea hidratata.

Simtiti-va proaspat ca menta. Reconfortanta pentru ten, menta poate ajuta la indepartarea sebumului care inchide porii si duce la aparitia dizgratioaselor cosuri. Pentru a obtine remediul, combinati continutul a 2 pliculete de ceai de menta (sau, daca aveti, 2 linguri de menta proaspata, tocata) cu 2 linguri de iaurt simplu, neindulcit, si 2 linguri de ovaz (puneti niste fulgi de ovaz intr-un mixer si procesati-I pana la obtinerea unei pudre). Dupa amestecarea ingredientelor, intindeti pasta obtinuta pe fata si lasati-o timp de 10 minute, apoi spalati-va bine cu apa si uscati-va prin tamponare.

Zdrobiti o aspirina. Acidul salicilic, continut de aspirina, este un vechi remediu pentru acnee, ajutand la reducerea inflamatiei si uscand cosurile. Amestecati o aspirina zdrobita cu putina apa, pentru a rezulta o pasta, si tamponati cu ea zona cu probleme.

"Atacati" cu acizi sanatosi. Orice suc de fructe acid (de lamaie galbena sau verde, de grepfrut) sau otet poate ajuta la curatarea porilor. Tamponati zonele cu acnee, folosind o compresa sterila sau tampon de vata.

In cazul in care cosurile dvs. nu raspund la tratamentul cu remedii naturale sau la medicamentele procurate fara reteta, aveti nevoie de ajutor suplimentar. Mergeti la medic daca fata dvs. s-a inflamat puternic si aveti noduli durerosi, plini cu lichid, de culoare rosu-violet. Poate fi vorba de o acnee chistica, iar aceasta lasa cicatrici.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu