7 decembrie 2015

Alimente care dau dependenta

In ultimele decenii, fabricantii de alimente au descoperit ca oamenii au o dorinta nepotolita de zahar si sare, asa ca au introdus in produsele lor cantitati incredibile din acestea.

Azi, un borcan cu sos de rosii poate contine mai mult zahar la o portie decat inghetata de vanilie, iar unele cereale pentru micul dejun au mai multa sare decat chipsurile. Acest asalt pe scara larga asupra papilelor gustative are un efect secundar foarte periculos. Mancam ceva extrem de dulce, dupa aceea vrem sa compensam cu ceva sarat, apoi ni se pare ca s-ar potrivi ceva cu putin zahar...

Mai exista un motiv pentru care producatorii folosesc cantitati imense de zahar si sare: cand, intr-un produs, aceste substante ajung la un anumit nivel, combinatia declanseaza niste senzori ai satisfactiei din creier similari cu cei care se activeaza in cazul toxicomanilor, dupa ce isi iau drogul. In acest fel, fabricantii ne fac dependenti de produsele lor.
Solutia? Reantrenati-va papilele gustative sa simta si sa se bucure din nou de gusturi mai subtile.

Adaugati zahar si sare la masa
Cumparati variantele neindulcite si fara sare ale alimentelor preferate, apoi adaugati-le dvs. ce credeti ca le lipseste, reducand treptat cantitatile. Avantaj: cum sarea sau zaharul vor fi la suprafata alimentului, acestea vor ajunge imediat in contact cu limba, informandu-va creierul ca ati obtinut gustul dorit.

Savurati o portie mica
Ajustati aportul de zahar consumandu-l in doze moderate. In loc sa mancati o ciocolata intreaga, cumparati o tableta de o singura portie, ambalata separat. In loc sa devorati o briosa intreaga, taiati o jumatate si savurati pe indelete fiecare imbucatura.

Cititi primele trei ingrediente
Daca unul dintre ele e zaharul (sau suc de trestie de zahar, miere, orice fel de sirop sau un ingredient ca dextroza ori fructoza), este posibil ca produsul sa fie extrem de dulce. Mai bine renuntati la el. Acest lucru se aplica mai ales in cazul alimentelor care n-ar trebui sa fie dulci: sos pentru salate, sos de rosii, supa, unt de arahide. Si unele produse sanatoase, ca iaurtul, fulgii de ovaz si diferite creme, pot contine mult zahar.

Rontaiti nuci sau seminte
Datorita continutului de grasimi si proteine, fructele din familia nuciferelor mentin senzatia de satietate pana la urmatoarea masa. Iar grasimile din ele sunt benefice pentru inima. In plus, gestul de a decoji fisticul, arahidele sau semintele de floarea-soarelui prelungeste intervalul de timp in care le mancati. Astfel, creierul dvs. va avea ragazul sa inregistreze caloriile ingerate.

Evitati produsele fast-food
Daca de obicei masa dvs. de pranz consta din produse fast-food si o bautura carbogazoasa, incepeti prin a inlocui bautura cu apa. Chiar daca beti cola dietetica, inlocuiti-o cu apa plata sau minerala, intrucat continutul enorm de indulcitori al bauturilor dietetice declanseaza poftele nesanatoase. Dupa ce ati trecut la apa, luati o salata in locul cartofilor prajiti. In curand, produsele fast-food isi vor pierde mult din savoare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu