13 martie 2015

Simona Halep sustine campania "Grija pentru copii", dezvoltata de Dorna alaturi de Asociatia Salvati Copiii

Simona Halep, cea mai mare jucatoare profesionista de tenis a momentului in Romania si cea care s-a impus in lumea sportului prin perseverenta si rabdarea cu care lupta pentru fiecare meci si fiecare punct, se alatura luptei pentru viata a copiilor nascuti prematur, prin campania "Grija pentru copii". Lansata in urma cu 2 ani de Dorna alaturi de Asociatia Salvati Copiii, campania "Grija pentru copii" contribuie la dotarea cu echipamente medicale de specialitate a maternitatilor din Bucuresti si din tara, dar si la o informare corecta si completa asupra problematicii nasterilor premature din Romania.

"Am ales sa sustin campania Dorna pentru ca intotdeauna am avut o relatie speciala cu copiii din jurul meu. Stiu cum este sa lupti din greu pentru ceea ce iti doresti, sa intampini obstacole si, cu toate acestea, sa mergi mai departe, dar nu pot sa imi imaginez cum este pentru acesti copii care, inainte sa afle ce inseamna viata, sunt nevoiti sa lupte pentru ea. Imi doresc foarte mult sa ii ajut sa castige aceasta lupta si sa aiba o sansa la o viata normala! Sper ca cei care ma sustin sa se alature in numar cat mai mare cauzei copiilor nascuti prematur", spune Simona Halep.

In Romania, 1 din 10 copii se naste prematur si are nevoie de ingrijire medicala speciala inca din prima ora de viata, ceea ce necesita echipamente medicale performante si medici specializati. Din dorinta de a ajuta copiii nascuti prematur, din 2013 si pana in prezent, Dorna alaturi de Salvati Copiii, a contribuit la dotarea prin intermediul campaniei "Grija pentru copii", a 30 de maternitati din Romania cu echipamente de specialitate. Lista completa a maternitatilor dotate in cadrul campaniei "Grija pentru copii" este disponibila AICI.

Romania se afla in continuare pe primul loc in Uniunea Europeana in ceea ce priveste mortalitatea infantila, principala ei cauza fiind nasterile premature. O treime din aceste decese pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe pentru sprijinirea si educarea tinerelor mame.

"Copiii prematuri au sanse in proportie de 90% sa supravietuiasca, daca beneficiaza de ingrijire corespunzatoare in perioada intrauterina si de echipamente performante imediat dupa nastere. Impreuna cu Dorna, ajutam echipele medicale sa ii poata salva. Suntem siguri ca implicarea Simonei Halep va amplifica mesajele esentiale pentru mame: controlul sarcinii este esential si gratuit si este vital pentru ca femeile gravide sa se prezinte la medic din primele luni de sarcina. Bine ingrijit, copilul care se naste prematur castiga lupta cu viata, devine si el un campion. Multumim, Simona!”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Presedintele Executiv al Organizatiei Salvati Copiii.
 

Mai multe detalii puteti citi pe site-ul campaniei - "Grija pentru copii", iar daca vreti sa ajutati aflati mai multe de aici si aici.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu