8 martie 2015

Greturi matinale

Ar trebui sa topai de bucurie, in schimb dai fuga la baie in fiecare dimineata... sau dupa-amiaza... sau tot timpul. In ciuda numelui, greturile de dimineata isi pot face simtita prezenta in oricare moment al zilei, dar dispar, de obicei, dupa primele trei luni de sarcina. Nu exista o explicatie clara si definitiva asupra cauzei lor, insa unii doctori cred ca problema este provocata de nivelul ridicat de estrogen. Alti declansatori potentiali ar fi usoara deshidratare sau micsorarea nivelului de zahar din sange - ambele, caracteristice primelor stadii de graviditate. Stresul, calatoriile, anumite alimente, asa-numitele vitamine prenatale si diverse arome, pot inrautati lucrurile. Dar exista remedii la indemana pentru a preveni greata:

- Mananca cereale uscate sau biscuiti sarati sau paine prajita. Aceste gustari absorb saliva din gura si o parte a acidului din stomac.

- Evita mancarurile grase, prajite, precum si condimentele.

- In loc de trei mese consistente, treci la cateva mai mici, dispersate pe tot parcursul zilei.

- Pentru a tine in frau greata, bea ceai de ghimbir sau rontaie ghimbir confiat.

- Incearca sa porti o bratara de presopunctura, precum cele folosite pentru a preveni raul de miscare.

- Roaga pe altcineva sa gateasca, daca iti fac rau mirosurile de mancare.

- Delecteaza-te cu migdale. Poti lua cu tine o mana de migdale atunci cand pleci de acasa dimineata. Ele calmeaza greata si, in plus, sunt bogate in calciu, vitaminele B2 si E, precum si in alti nutrienti esentiali.

- Nu uita sa consumi citrice. Prepara o bautura cu sucul stors de la o lamaie si o cana cu apa incalzita, indulcita cu o lingurita de miere. Pastreaza bautura calda, intr-un termos, si savureaz-o pe parcursul intregii zile.

- Bea un cocktail de ceaiuri. Combinatia de ceaiuri de musetel si de menta ofera o multime de compusi cu efect puternic antigreata. Musetelul contine substante care inhiba reflexul de a vomita; menta calmeaza tulburarile digestive, fiind si ea antiemetica. Pentru a prepara un ceai combinat, foloseste cate un pliculet din fiecare planta la o cana de apa clocotita. Acopera si lasa la infuzat 10 minute, dupa care il poti bea. 

- Hidrateaza-te din plin. Este exact atat de simplu pe cat pare: femeile care beau un pahar cu apa la fiecare ora au mai putine greturi matinale.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu