16 decembrie 2014

3 din 4 elevi nu stiu cum trebuie sa circule pietonii in orase

Trei din patru elevi de clasa a III-a nu stiu cum trebuie sa circule corect pietonii in orase, aproximativ 35% dintre acestia nu stiu cum pot recunoaste un politist, iar peste 37% nu stiu cand trebuie sa se adreseze organelor de politie. Acestea sunt principalele concluzii ale studiului coordonat de psihologii Nicoleta Burlacu si Ana Irina Ionescu, de la Asociatia "Impreuna Pas cu Pas", studiu care face parte din proiectul educational "Ora de Educatie Rutiera".

Acelasi sondaj arata ca peste 95% dintre copiii chestionati recunosc care este semnul de circulatie care te anunta ca poti traversa pe trecerea de pietoni, aproape 70% stiu care sunt cele doua culori pentru semaforul destinat pietonilor, iar 81,6% cunosc semnificatia termenului de "pieton". Mai mult decat atat, 3 din 4 elevi stiu care sunt locurile in care se pot juca in siguranta, insa aproape 50% dintre acestia nu stiu la ce culoare a semaforului autovehiculele trebuie sa astepte.

"In urma studiului am reliefat cateva concluzii ingrijoratoare: chiar daca majoritatea elevilor recunosc semnele de circulatie – mai ales cele care le sunt direct adresate – peste 75% dintre ei nu stiu cum trebuie sa circule pietonii in orase", declara psihologul Nicoleta Burlacu, presedintele Asociatiei "Impreuna Pas cu Pas", coordonatorul studiului.

Chestionarul a fost aplicat elevilor de clasa a-III-a, in perioada 10-21 noiembrie 2014, totalizand un numar de 386 elevi din 7 scoli din Sectorul 3, fiind un studiu partial, care are drept scop verificarea cunostintelor acestor elevi cu privire la recunoasterea semnelor de circulatie, utilitatea si rolul lor, precum si rolul unui politist in raport cu pietonii. Dificultatea chestionarului este medie, continand un numar de 10 intrebari, o parte fiind intrebari de tip grila si o parte cu raspuns deschis. La finalul proiectului, specialistii vor rezultate cantitative, calitative si comparative. Rezultatele obtinute pana in acest moment sunt cantitative, fara a putea fi folosite in alt scop decat informativ.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu