10 mai 2013

Rabdarea, o lectie pe care inca o mai invat

Am invatat sa am rabdare tarziu. Si am avut nevoie de vreo 2-3 ani de exercitiu mental impus pentru asta.

O scurta perioada de timp am fost copil si deci nu puteam sa am rabdare prin definitie; o alta scurta perioada de timp am fost tanara deci nu conta cat sunt de rabdatoare sau nerabdatoare; o alta perioada de timp am fost casatorita – zona de confort in care rabdarea nu are vreo valoare deosebita – are mai multa valoare atunci cand esti parinte, iar parintii prin definitie n-au incotro si trebuie sa fie rabdatori (chiar daca nu sunt) – e ca si cum acum ti-ai lua invers tricoul pe care il purtai cand erai copil.

Am inceput cu durerea. Ea m-a obligat prima sa invat sa am rabdare, sa las timpul sa lucreze si ea sa se transforme dintr-o durere intensa intr-una surda. Sau sa devin eu surda si sa nu o mai aud. Am fost nevoita sa am rabdare cu mine sa-mi construiesc alte zone personale in care sa ma simt bine. Dar acest gen de rabdare, cel cu mine insumi, a fost ca si cum n-as fi avut incotro.

Cele mai multe probleme le-am intampinat in raport cu ceilalti oameni. Ieseam dintr-o viata si intram in alta. Cunosteam oameni noi. Si credeam ca sunt ca mine, sau ca cei pe care ii cunosteam deja – ca vor face ceea ce spun ca fac. Ei bine, nu…

Cum e sa stabilesti o intalnire si sa fi anuntat cu 5 minute inainte ca se amana fara ti se ofere un motiv serios? Cum e sa ti se spuna “vorbim in jumatate de ora” si sa fi sunat dupa doua zile sau o saptamana? Dar sa raspunzi la un mesaj, punand o intrebare la care nu mai primesti raspuns niciodata? (sau cand il primesti sa fi uitat si ce ai intrebat si de ce)

La inceput nu aveam rabdare. Luam lucrurile adliteram si ele erau adtempora. Ma enervam. Apoi lucrurile s-au cernut: sunt cei care nu raspund imediat pentru ca nu au timp (in acel moment), dar o fac mai tarziu – acestia sunt cei mai putini; sunt cei care nu o fac pentru ca asa sunt ei si nu pot/vor sa se schimbe – acestia sunt cei mai multi; si sunt cei carora nu le pasa.

Mi-am dat seama ca eu trebuie sa ma schimb si nu sa incerc sa-i schimb pe ceilalti. Pentru ca nimeni nu se schimba, poate doar cei carora le pasa cu adevarat – iar acestia sunt cei mai putini; atat de putini ca aproape nu exista.

Cum m-am schimbat? In mintea mea sunt la fel de punctuala, dar nu ma mai grabesc. Cateodata intarzii, doar ca sa fiu in pasul lent al celorlalti. Intarzii sa raspund, desi stiu ce as vrea sa spun.

Am invatat sa am rabdare cu ceilalti si pentru ca uneori un raspuns/gest rapid poate fi unul gresit. Uneori mai gresesc.

Uneori, in incercarea de a avea rabdare ajunge sa nu-mi mai pese deloc. Deci, uneori mai gresesc. Uneori…

Dar am invatat ca, in final, tot ceea ce trebuie sa se intample se va intampla. Trebuie doar sa am rabdare…


Autor: Ada Bucur – antrenorul tau pentru o viata sanatoasa (www.fiiok.ro)

Citeste si alte articole similare:

Un comentariu:

  1. Din pacate multi nu inteleg ca rabdarea este de aur, iar daca nu o ai, se dobandeste greu, ma uit in jurul meu si putini o au, doar traim in secolul vitezei, pacat. Bune ponturile Ada !

    RăspundețiȘtergere