2 mai 2013

Metoda de educatie muzicala, cu renume mondial


Asociatia De dragul artei organizeaza, pentru prima oara in Romania, in perioada 31 mai - 2 iunie, un atelier bazat pe metoda Dalcroze – metoda de invatare a muzicii inspirata de ritm si miscare, cunoscuta si practicata in intreaga lume – care urmareste atat dezvoltarea personalitatii, cat si crearea unei culturi si practici muzicale de nivelul oricarui Conservator de muzica.

Mizand pe principiul ca educatia muzicala incepe de timpuriu si este foarte importanta in dezvoltarea armonioasa a personalitatii umane si in perfectionarea mecanismului gandirii si al sensibilitatii, Asociatia De dragul artei invita, pentru desfasurarea atelierelor pe metoda Dalcroze, un muzician specializat in ritmica, Anne-Claire Rey-Bellet,  profesor la Institutul Jaques Dalcroze din Geneva.

Seria programelor de educatie muzicala este dedicata copiilor incadrati in mai multe categorii de varsta: 1-3 ani, 3-4 ani, 4-6 ani, 6-8 ani si parintilor acestora. Acestea au avut deja un mare succes in strainatate, iar in Romania vor incepe in luna iunie, in stransa legatura cu Ziua Internationala a Copilului. In cadrul atelierului, un program special va fi dedicat muzicienilor/profesorilor de muzica/studentilor la Conservator care doresc sa cunoasca aceasta metoda.

"Orice copil se naste artist, adica ii place sa viseze, sa imagineze si sa creeze. Se pare ca, in programele educationale, nu se acorda un loc suficient de important studiilor avand ca scop cresterea imaginatiei si a sensibilitatii astfel incat copilul sa-si dezvolte creativitatea proprie. Copilul isi pierde adesea facultatile imaginative pentru ca educatorul nu a stiut sa i le recunoasca si sa i le cultive. Dintre toate lectiile pe care le primeste copilul, el le prefera, fara urma de indoiala, pe cele care il incita sa improvizeze. (…) Educatia nu inseamna sa ii creezi copilului facultati pe care el nu le are, ci mai degraba sa-i oferi ocazia sa profite cat mai mult cu putinta de facultatile pe care le poseda", spunea Emile Jaques Dalcroze referitor la metoda de educatie muzicala pe care a fondat-o la inceputul secolului  XX.

Organizatorii vor reveni in curand cu detalii legate de locul de desfasurare, modalitatea de inscriere si tarifele de participare.

Asociatia De dragul artei isi propune dezvoltarea creativitatii si incurajarea curiozitatii naturale a copilului in raport cu obiecte semnificative pentru cultura si civilizatie, prin diverse activitati de improvizatie artistica. Pentru mai multe detalii: www.dedragulartei.ro sau Facebook/Dedragulartei.

Sursa foto:
www.dalcroze.eu

Citeste si alte articole similare:


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu