11 martie 2013

Ca atunci… in Barcelona

Am ajuns in Barcelona pe o vreme caineasca. Era ploaie, vant si frig. Putini au facut cunostinta cu acest oras ce se inchina soarelui in conditiile in care am facut eu.

Timp de doua zile am ratacit printr-un oras golit de oamenii alungati de rafalele de ploaie rece, cautand sa-mi cumpar o caciula. Dar, am constatat, ca la sfarsitul lui februarie, in magazinele din Barcelona nu mai exista caciuli. (In mod normal in aceasta perioada ar fi fost vreo 20 de grade afara) Asa ca m-am resemnat cu o sapca, care am aflat, intre timp, ca nu-mi statea bine. Daca n-as fi fost turist, limitat de o perioada scurta de vizitare, traind incontinuu cu senzatia ca fiecare minut pe care nu-l merg e o clipa risipita, probabil ca mi-ar fi placut ca in acele doua zile sa stau ascunsa sub plapuma in acel “cosy, centric apartment” pe care il inchiriasem. Am facut si asta, dar numai pe inserat.

Si, totusi, m-a bucurat ploaia Barcelonei. Strazile erau goale, orasul era al meu. Atunci m-am indragostit de el, dragoste ce s-a copt in soarele urmatoarelor zile. In Barcelona am trait in contraste: intuneric si lumina, cald si rece, linii drepte si multe curbe, sus si jos, extaz si trezire… Asa ca am avut totul – ca atunci cand am intrat de pe o straduta stramta si intunecata printr-o poarta inalta si grea in gradina cu portocali si alei minunat desenate; ca atunci cand m-am strecurat printr-o multime de oameni inghesuiti in jurul unei tejghele nevazute din spatele careia erai servit cu sandvisuri cu friptura si carnati si cu vin spumant, de unde am iesit placut ametita in mijlocul zilei; ca atunci cand am luat unul dintre cele mai gustoase pranzuri intr-o carciuma in care turistii fitzosi sunt sigura ca n-ar avea curajul sa calce; ca atunci cand am vazut “baietii cu berea” care apar pe strazi la ceasul serii si te servesc cu ce vrei in functie de bancnota care le-o arati; ca atunci cand intr-un mic atelier de sticla din Muzeul Satului m-am lasat vrajita de doua figurine micute, contorsionate, ce se tin de mana si fara de care nu am putut sa plec, cum n-am putut sa plec fara sa ating scoarta copacului de crengile caruia se spune ca in preajma Anului Nou te poti duce sa agati biletele cu dorintele pentru anul urmator… Au fost multe astfel de momente. Le voi numi momente antituristice. Pe acestea le iubesc cel mai mult.



De cele turistice nu voi povesti. Nu pentru ca ar fi fost mai putin frumoase. Ci pentru ca de obicei suntem turisti. Acest minunat oras are atat de multe locuri de vazut incat ar trebui sa ne intoarcem la el inca o data si inca o data… si de inca cateva zeci de ori. Si poate tot nu i-am cuprinde tot spiritul ce te obliga sa-l iubesti indiferent de vreme si de vremuri.
Am fost mai mult decat un turist. A fost mai mult decat o vacanta. Am trait in contraste. Si am avut un ghid excelent.


Autor: Ada Bucur – antrenorul tau pentru o viata sanatoasa (www.fiiok.ro)

Cititi si alte articole similare:

Un comentariu:

  1. cand ai fost in barcelona....si n-ai avizat din timp poate ne si cunosteam la o cafea; vezi ca mai degraba ajungi tu in bcn decat eu in buc.
    da, te indragostesti de oras cand esti turist si-ti trebuie o vacanta lunga sa-l vizitezi; noi, ca avem 2 ani de stat, nu am vazut poate nici jumatate dintre atractiile turistice; serviciul unuia, copiii amandurora si alte nevoi nu te lasa sa faci mereu ce si cat vrei

    RăspundețiȘtergere