13 decembrie 2012

Expozitie de jucarii istorice

Copiii, dar si parintii, sunt asteptati sa descopere jucarii de colectie din perioada 1895 – 1930

Expozitia este organizata de Muzeul National de Istorie a Romaniei si Asociatia Colectionarilor de Jucarii Vechi.

Potrivit organizatorilor, este vorba despre o expozitie cu totul deosebita, consacrata jucariilor produse de compania Gebrüder Bing din Nürenberg, una dintre cele mai importante companii din istoria jucariilor din toate timpurile.

Cele mai multe dintre exponate sunt inca functionale desi unele dateaza de peste 100 de ani si au supravietuit la doua razboaie mondiale, ceea ce le sporeste valoarea. Nu mai putin important este faptul ca, adesea, jucariile expuse sunt insotite de ambalajul lor original si de cataloagele de vanzari si preturi ale firmei, editate inainte de Primul razboi mondial.


Cea mai veche jucarie prezenta in expozitie este o lanterna magica cu 12 diapozitive din sticla, pastrata si etalata in cutia originala datand din 1889 iar cea mai “noua” jucarie este un hidro avion din 1930.

Expozitia este insotita de un catalog bilingv roman-englez, care constituie o premiera stiintifica in muzeografia romaneasca, deoarece pana acum nu a fost prezentata o colectie de jucarii istorice, cu toate datele tehnice si cu o ilustratie atat de detailata si completa.

Expozitia va fi deschisa in perioada 6 decembrie 2012 – februarie 2013 si va putea fi vizitata de miercuri pana duminica intre orele 9.00 – 17.00.

Pentru mai multe detalii accesati www.erd.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu