5 noiembrie 2012

Captivii obisnuintelor

Chiar la iesirea din lift era montat un intrerupator de la care aprindeam lumina pe palierul scarii ori de cate ori veneam acasa. Il gasisem acolo cand ma mutasem in blocul in care locuiesc, si a mai stat bine-mersi in acel locas inca vreo zece ani. Dupa care, intr-o zi, intrerupatorul a fost mutat in alta parte a zidului. Nu am inteles logica si, ca femeie ce sunt, nici nu m-am interesat, dar stiu ca ma speria deseori gandul ca m-as putea electrocuta in firele ce se razlateau din vechea locatie a intrerupatorului. Pentru ca nu exista zi in care sa nu ma dau jos din lift si sa nu am pornirea de a aprinde lumina tot de acolo. Cineva probabil a sesizat pericolul la administratie si, dupa vreo sase luni, firele au disparut, iar gaura respectiva a fost acoperita. Au trecut vreo trei ani de atunci si inca ma mai surprind uneori ca vreau sa aprind lumina tot de acolo!
Atat de greu e si atat de mult timp iti ia sa scapi de obisnuinta unui gest minor! Si atata concentrare pentru ceva banal!

Uneori ni se pare imposibil sa ne despartim de vechile obisnuinte si sa ne formam altele noi. Mai ales cand vine vorba de zona noastra de confort. Chiar daca asta nu exprima neaparat binele pentru noi.

Am auzit atat de mult formularea “schimbarea stilului de viata” incat nici nu mai reactionam la ea si totusi asta inseamna exact ceea ce spuneam mai sus. Pentru cineva care sta toata ziua cu fundul pe scaun la un birou, dupa care se ridica doar pentru a se duce acasa cu masina si a se aseza din nou in fata unui computer pentru a continua sa munceasca sau pentru a citi stirile, sau la televizor pentru a se recreea, sau la biroul copilului pentru a-l asista la lectii etc., e foarte greu sa schimbe ceva. E greu sa smulga o ora din programul lui pentru a face o plimbare, sau a alerga, sau a merge cu bicicleta, sau a face cateva exercitii. Ar iesi din zona lui de confort. Si asta chiar daca il “dor” kilogramele in plus sau are stari de anxietate sau depresie si a auzit ca miscarea i-ar rezolva problema. Iti trebuie multa vointa pentru a-ti creea o obisnuinta de acest fel.

Tot obisnuinta (dublata de o dependenta venita tot din repetarea gesturilor) ne face sa fumam sau sa mancam porcarii chiar daca nu ne mai dorim asta. Efortul de a le inlocui total sau partial e prea mare, necesita prea multa concentrare.

Uneori chiar continuam sa ramanem in relatii cu alti oameni, relatii care nu ne fac bine, tot din obisnuinta. Greu sa schimbi ceva. Mai ales cand nu ai ceva la schimb. Ne sperie nimicul si efortul de a-l umple dupa o vreme cu ceea ce credem ca ne-am dori. Incertitudinea privind ceea ce am putea gasi si neincrederea in altii e mult prea mare.

Greu ni se pare si sa invatam ceva nou, sa facem altceva decat ceea ce facem zi de zi chiar daca ne plangem ca ne-am plictisit. O iesire din tipare necesita efort si o amanam mereu de pe o zi pe alta. Si nu contenim sa-i admiram pe cei ce o fac.

Suntem captivi ai propriilor obisnuinte de care ne e prea greu sa ne scuturam, pentru ca intotdeuna cel mai greu e sa construim ceva nou. E o provocare si nu e pentru toata lumea.

Toti avem un plan bun nerostit pentru viata noastra veche. Dar cati dintre noi suntem dispusi sa invatam sa aprindem lumina din alta parte?


Autor: Ada Bucur – antrenorul tau pentru o viata sanatoasa (www.fiiok.ro)

Cititi si alte articole similare:

Un comentariu:

  1. ... foarte bine ai reusit a reproduce o ascunsa nerecunoscuta realitate ... Cu Consideratie ,
    cristi .

    RăspundețiȘtergere