23 octombrie 2012

Mastile maturitatii noastre

Ati observat doi copii jucandu-se? Rad, isi povestesc, se tin de mana, se alearga, isi pun piedica, se supara, stau bosumflati fara sa-si ascunda sentimentele, isi intorc spatele unul altuia, apoi unul din ei se apropie de celalalt, incepe sa-i vorbeasca, zambetele apar din nou...

Apoi crestem si asezam straturi, straturi peste sufletul nostru. Sentimentele sunt zavorate. Pe masura ce iubim, pe masura ce capatam primele rani, gustam primele dezamagiri din partea celor pe care ii credeam iubiti, prieteni sau parteneri, pe figura noastra apar diverse masti: raceala, indiferenta, aroganta, nepasare, ochi goi, zambete false, ras fortat, prefacuta mirare, prefacuta placere… Masti ce se regasesc si in inflexiunea vocii, in limbajul folosit, in mesajul scris, in gestul taios. Si, deseori, fara nicio legatura cu ce se intampla cu noi sau in sufletul nostru… E masura noastra de protectie. Noua noastra putere. Sau, cel putin asa credem. Asa vrem. Nu ne mai lasam condusi de inima. Lasam mintea sa preia conducerea.

“I-am intors spatele si am plecat mai departe. M-am prefacut ca nu-mi pasa ca e acolo. Cand, de fapt, as fi vrut sa-l iau de mana si sa-i spun ce mult imi pasa”.
“Mi-a fost cea mai buna prietena. Dar m-a ranit si dezamagit de prea multe ori. Nu-mi pot permite sa o mai las in viata mea.”
“I-am spus ca nu mai vreau sa vorbim niciodata. Ca nu mai inseamna nimic pentru mine. O vedeam cat de ranita se simtea… desi inca o iubeam.”
“I-am deschis usa am spus un buna rece, i-am dat plicul pe care-l uitase. Mi-as fi dorit sa-l iau in brate. Dar nu ma puteam dovedi atat de slaba.”

Povesti. Oare noua putere adusa de experientele noastre nereusite din care vrem sa fi invatat ceva, ne va ajuta? Vom fi mai fericiti, fiind mai intransigenti? Nu ne vom intreba oare ce ar fi fost daca am fi lasat masca sa cada?

Ma uitam intr-o seara la serialul Grey’s Anatomy (Anatomia lui Grey), iar unul din personaje, aflat pe moarte, ii spune unui bun prieten: “Daca iubesti pe cineva, spune-i ce simti. Nu lasa viata sa treaca, fara sa stie. Nu-ti fie teama de consecinte. Asumati-le.”

Da, te emotioneaza sa auzi astfel de replici intr-un film, dar e infinit mai greu sa faci asta in viata reala. Nu vrei sa mai pierzi, nu vrei sa redeschizi rani vechi sau sa te pricopsesti cu altele noi.

Nu te poti opri sa simti, dar mintea iti poate controla actiunile. Ai pierdut copilaria. O privesti pe a altora si zambesti condescendent. Vor invata si ei. Vor primi mastile lor. Oare intelepciunea ce va aduce? Care va fi atunci procentul inima/ratiune? Nu vom afla decat traindu-ne viata. Asa cum stim fiecare. Pana la final, toti vom avea micul nostru regret.


Autor: Ada Bucur – antrenorul tau pentru o viata sanatoasa (www.fiiok.ro)

Cititi si alte articole similare:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu