10 septembrie 2012

Tratament pentru haosul din noi

Am plecat in concediu cu sufletul obosit si cu mintea vraiste. Chiar cu o zi inainte lucrurile o luasera atat de mult razna incat mai aveam putin si urlam ca lupul la luna (dupa transformare).

Uneori am impresia ca chestiunea asta cu vacanta e programata al naibii de bine. Exact cand ajungi la limita suportabilitatii, la capatul funiei, la borna pe care scrie “o iei razna”, cineva iti da pauza! Pauza de la nebunia zilelor in care traim.

Eram atat de vraiste ca nu ma puteam gandi cu bucurie nici la faptul ca plec in vacanta. Nu-mi puneam mari sperante in litoralul bulgaresc, atat de laudat de toata lumea. Nici macar cand am ajuns nu am fost impresionata de ceva. Desi totul era in regula. Dar asta am reusit sa vad dupa un prim somn ce a fost ca o cadere in coma si dupa zilele ce au urmat… bucuria a venit incet si s-a construit din cele mai simple lucruri…


Cand am fost in stare sa vad din nou lumea din jurul meu, am privit apusul. Si apoi m-am uitat si la stanga si la dreapta si am observat ca plaja se intindea pe o portiune de cativa kilometri. Mi-am pus echipamentul de alergare, mai putin incaltarile sport. Pentru prima data nu aveam nevoie de ele.


Am pornit in cursa desculta pe nisipul ud si tare si cu apa plesnindu-mi din cand in cand gleznele. Sunetul marii imi vuia in urechea indreptata spre ea. Imi simteam pentru prima data cele 26 de oase si cei 100 de muschi care au legatura cu laba piciorului si de care pana acum nu am fost constienta. Am inspirat si expirat aerul marii si cerului pana cand am simtit ca imi ia gura foc de cat de sarata e. Simteam cum sarea imi aluneca in jos pe gat si-mi inunda plamanii. Eram sarata inalauntrul meu si in afara, pe piele.


Dupa numai trei kilometri imi era o sete cum nu mi-a fost vreodata nici dupa zece kilometri alergati in Herastrau la 40 de grade.
Aveam o mare langa mine si nimic de baut.


Dar toata sarea aia, tot efortul de a alerga pe planul inclinat al tarmului, pe nisipul dur, rareori inmuiat de apa, toata setea aia si toata luna oglindita in mare mi-au adus bucurie. Si asa am inceput sa-mi iubesc vacanta. Sa o traiesc. Sa ma incant de prietenii care erau langa mine si de discutiile cu ei. De vinul rosu baut si de gandurile care mi se asezau si mi se indreptau spre toti cei dragi.


Cireasa de pe tort? Bucuria resimtita cu toti nervii? Dupa o alergare de o ora asa cum am descris-o (inmultit totul cu zece) sa-ti arunci de pe tine echipamentul transpirat si sa faci o baie in marea agitata, cu valuri care te plesnesc la intervale de timp ce nu te lasa sa te dezmeticesti. Si cu o luna, cea mai grasa luna pe care ai vazut-o, stand sa te lumineze si sa-ti arate cat poti fi de prost ca nu iti imaginezi ca exista astfel de momente pentru care merita… merita orice. Chiar si sa traiesti restul anului in nebunia care iti oboseste sufletul si-ti face mintea vraiste.



Autor: Ada Bucur – antrenorul tau pentru o viata sanatoasa (www.fiiok.ro)

Cititi si alte articole similare:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu