3 septembrie 2012

Despre cum alearga barbatii si femeile

M-am indragostit de alergare asa cum nu o fac cand ma indragostesc de oameni. O pasiune care s-a construit in ani si cu efort curat. Simplu. Cu oamenii e mult mai complicat. Nisipuri miscatoare.

Am incredere in pamantul pe care-l calc in viteza, ca e solid. Si ii privesc pe ceilalti alergatori din parcul unde ma simt ca in casa mea. Cu unii locuiesc aici de mult. Unora le cunosc secretele, pentru ca imi sunt prieteni, pe unii ii stiu doar dupa zambet si salut, pe altii doar dupa figura concentrata de efort, altii sunt nou-veniti. Deja pot banui care dintre ei vor continua si care nu.
Barbati si femei. Gandesc diferit, alearga diferit, pun suflet in chestiunea asta diferit. Nu e un studiu al cercetatorilor britanici, ci e doar ceea ce am observat in timp. Si imi place. Tine de structura noastra: de barbati si femei. De modul in care ne raportam la viata. Iar viata e o cursa, la fel ca o tura de Herastrau. E un cerc care se inchide la un moment dat.

Majoritatea alergatorilor barbati (spun majoritatea pentru ca la orice regula exista exceptii) isi alearga tura in viteza. Urmaresc cel mai bun timp. Un timp mai bun decat a celuilalt. Un timp mai bun decat al lor, cel de dinainte. Unii nu au rabdare sau nu si-au gasit inca motivatia. Sunt atat de competitivi incat daca nu obtin asta “azi”, se retrag de pe acest teren. Barbatii au tinte. Nu pot fara. Competitia dintre ei (atunci cand se cunosc) e tacuta, dar acerba. Cand isi ating potentialul, au nevoie de admiratie. Unii isi construiesc propriul grup, devenind lideri, invatandu-i pe altii. Altii continua singuri si cauta tinte din ce in ce mai sus. Un maraton in desert sau la pol. Isi ating limite si le supun. Cand nu mai au ce demonstra cauta cauze carora le dedica efortul lor. Doar dupa o anumita varsta dragostea lor pentru alergare se transforma in ceva care nu mai are legatura cu o intrecere.

Majoritatea femeilor, cand incep sa alerge, o fac pentru socializare, sanatate, pentru ca e la moda, sau pentru ca cineva le-a spus ca e bine sa faca asta. Nici macar nu le intereseaza sa aiba un cronometru. O lunga perioada de timp habar nu au ce timp au scos, sau ce distanta au alergat. Incep sa para interesate de astfel de lucruri cand ii aud discutand pe barbatii care alearga si au tot felul de gadgeturi ce le masoara aproape tot ce se poate :). Pentru multe e important ca lumea sa afle ca alearga. Dupa ce s-a aflat si s-au laudat, e posibil sa nu mai vina o perioada. Chiar daca intre timp si-au umplut dulapul cu echipamente sic. Lucrurile incep sa se schimbe pentru ele dupa ce participa la o competitie. Atunci isi dau seama de potential, dar isi cunosc limitele si nu prea se iau la tranta cu ele. Nu vor sa demonstreze nimic mai mult pe acest teren. Pot ceea ce pot. Cand vor putea mai mult o vor face. Dar se antreneaza pentru asta.

Dragostea femeilor pentru alergare se traduce prin perseverenta. A barbatilor, prin tot mai mult.
Si la unii si la altii se adauga placerea de a descoperi si redescoperi ce e in jur atunci cand alearga. Pentru cei care au ochi sa vada, urechi sa auda si inima sa bata si pentru altceva decat a face fata efortului.
Daca nu ma indragosteam de alergare nu as fi observat toate acestea. Dar e vorba de mult mai mult decat o simpla insiruire de cuvinte pentru multi dintre cei care s-au ales cu aceasta pasiune.

Fiecare experienta e unica. Dar numai unele merita perseverenta sau mai multa daruire. Pentru ca la un moment dat cercul se inchide. Cand ne gasim ritmul, e bine sa alergam si impreuna. Chiar daca e complicat.

P.S. In weekend am alergat alaturi de o buna prietena. Deja am imprumutat din competivitatea specifica barbatilor. Vrem un timp mai bun! (in toate formele lui)

Autor: Ada Bucur – antrenorul tau pentru o viata sanatoasa (www.fiiok.ro)

Cititi si alte articole similare:

Un comentariu:

  1. Şi eu am hobby-ul ăsta, de`a alerga prin parc. Însă... numai desculţ ! :)

    RăspundețiȘtergere