17 septembrie 2012

Cum si de ce alearga uneori o mama

As vrea sa fiu o “mama cool”. Habar n-am caror reguli ar trebui sa ma supun pentru a atinge aceasta tinta pentru ca nici macar nu stiu daca trebuie sa ma gandesc la aceasta expresie ca la un tot sau ca la niste cuvinte separate care denumesc anumite calitati -  “sa fiu mama” si “sa fiu cool” - care se unesc undeva. Dar unde?

Sa zicem ca una din incercarile mele de a tinde spre un asemenea statut s-a tradus prin faptul ca de vreo 2-3 luni m-am hotarat sa ies in oras cu prietenii chiar daca fiul meu de 11 ani e acasa si asta insemna sa-l las singur. Cei care au copii vor intelege ca un asemenea demers nu presupune sa-l educ pe el, ci pe mine! Cand am plecat prima data, el a exclamat “Ce tare!”, iar eu am stat timp de o ora cu telefonul in mana, verificand isteric cadranul sa vad daca nu ma suna.
Dar a trecut ceva timp de atunci si simteam ca, gata, sunt educata. Am trecut si pragul asta, mi-am spus multumita. Dar am “picat” de curand examenul. Pustiul avusese de dimineata ceva manifestari de enteroviroza, dar pe parcursul zilei isi revenise. Seara, pentru ca el era bine si avea alte preocupari, mi-am anuntat prietenii aflati la o terasa destul de aproape de casa mea ca dau si eu o fuga sa-i vad. Preventiv, i-am dat fiului meu paracetamol si inca un medicament pentru burta. Se uita la televizor si avea telefonul mobil langa el. Mi-a promis ca ma suna daca are vreo problema. (Si chiar asa face).

Ma intalnesc eu cu prietenii si peste vreo jumatate de ora primesc un telefon de la “oamenii de la cablu” pe care ii chemasem pentru o problema la TV. Imi spune domnisoara centralista ca omul lor a ajuns, dar ca nu raspunde nimeni acasa la mine. Ii explic ca trecuse ora la care mi-au spus ca vin (era 9.30 seara!) si sa reprogrameze. Se rezolva. Inchid telefonul. Si, deodata, mintea mea se intreaba: de ce nu mi-a dat fiul meu telefon sa ma anunte ca fusese cineva la usa sau la interfon. E o chestiune care il enerveaza, asa ca de fiecare data cand se intampla, ma suna pe mine. El nu numai ca nu deschide usa nimanui, dar nici macar nu intreaba cine e. Ma suna pe mine sa ma anunte ca a venit cineva! Dar, de data asta, nimic! Asa ca il sun eu. Nu-mi raspunde!!!! Mai sun odata. Nimic. Asa ceva nu se mai intamplase! Sun pe fix. Nimic. Fiul meu are cel mai fin auz. O fi la baie. Dupa o nanosecunda sun iar in timp ce-mi iau geanta, le spun “la revedere” prietenilor, ma urc in masina si plec. Adica alerg cu masina! In realitate, drumul pana acasa dureaza vreo 5-7 minute. In imaginatia mea bolnava… nu se mai termina! Si iata la ce mai duce imaginatia intr-o asemenea situatie: i s-a facut rau si a lesinat si poate si-a inghitit si limba, i s-a facut foame si s-a inecat cu grisinele care i le-am lasat, a cazut in baie si s-a lovit la cap, a deschis usa si a intrat peste el “omul de la cablu”… Nu mai continui ca inca trauma e recenta si mi se face iar rau.

Sunam ca o dementa la telefon incontinuu. Cand am ajuns, nu am parcat masina, ci am abandonat-o aiurea, aproape ca am golit continutul intregii genti in scara blocului ca sa-mi gasesc cheile si am luat-o pe scari cand am vazut ca liftul e la mama naibii, la etajul 9!!! Nu mai sunam la telefon. Ma rugam. Am incercat sa deschid usa holului (ca avem o usa de fier in plus fata de cea a apartamentului), dar bineinteles ca nu reuseam sa o fac… dupa o vesnicie a mers si, iar, o alta usa. Dupa o alta vesnicie am intrat in casa!!! Aproape m-am lungit pe hol, impiedicandu-ma de pragul usii!
Fiul meu era unde il lasasem: in fata televizorului din care se revarsa urland o muzica de pe Disney Chanel si dormea dus! Da, are auzul fin atunci cand nu doarme!

La terasa, cu prietenii, nu mancasem nimic pentru ca asa imi propusesem in seara aia. Voiam sa dau jos cele doua kilograme luate in vacanta. Asa ca bausem doar apa. Iar masa era plina cu bunatati pentru ca era si ziua unei amice – focacia, salate, bomboane, tort…
Acum eram acasa, iar fiul meu dormea linistit. Mi-am turnat un pahar de vin rosu si mi-am incarcat o farfurie cu doi covrigi, mari, crocanti, cu mac, si cu branzeturi. Si apoi ciocolata. Festinul de alinare a stresului unei mame. Cool!


Autor: Ada Bucur – antrenorul tau pentru o viata sanatoasa (www.fiiok.ro)

Cititi si alte articole similare:

Un comentariu:

  1. ... amintiri , amintiri ... asa credca se construieste un ghid al vietii ...

    RăspundețiȘtergere