12 martie 2012

Cum ne pacalim corpul sa slabeasca

Saptamana trecuta m-am intalnit cu cateva prietene si bineinteles ca desi niciuna dintre noi nu parea sa aiba probleme cu greutatea, nu s-a putut omite subiectul dieta, slabit, silueta, sau cum vreti sa-i spuneti. De fapt, sa nu va mire ca aceasta tema este dezbatuta mult mai des de femeile slabe si nu de cele grasute. Probabil ca primele resimt eforturile pe care le fac ca sa ramana asa si, in consecinta, devin obsedate de chestiune, in timp ce plinutele s-au consolat cu faptul ca asa le e dat lor sa fie si atunci sunt mult mai impacate cu asta si pentru ele nu mai e o chestiune presanta. Acum sunt putin rautacioasa si discut de niste extreme. Cert este ca e bine sa fii undeva la mijloc – nici obsedata, dar sa ai grija de tine, sa incerci sa pastrezi un echilibru. Si, de fapt, tocmai despre acest echilibru voiam sa scriu.

Asadar eram la aceasta intalnire cu fetele si una dintre ele povestea despre o amica de-a ei care a apelat la un nutritionist pentru a slabi. I-a prescris omul un regim si ea a pierdut cateva kilograme bune, dupa care a stagnat. Nu mai dadea jos nici un gram. Lucru de care am auzit, am citit si pe care l-am experimentat de atatea ori oricare dintre noi, care am tinut diete. Dar povestea continua. Pentru ca aceasta fata isi dorea sa scape de mai multe kilograme s-a dus la nutritionist si l-a intrebat ce sa faca mai departe. Sa manance si mai putin? Spre surprinderea ei, acesta, in loc sa-i mai interzica de pe lista cateva alimente sau sa-i mai micsoreze portiile a actionat exact invers. I-a imbogatit regimul – alimente mai multe, portii mai generoase. Si spre surprinderea ei si mai mare a mai scazut ceva in greutate.

Noi, tipele care eram la masa, am ramas cu gura cascata. La prima vedere parea aproape un miracol ceea ce i se intamplase acelei fete. Eram sigure ca povestea era fictiune curata. Totusi, dupa ce am stat si m-am gandit un pic, pasionata fiind de chestiunile astea cu nutritia, viata sanatoasa, sportul si asa mai departe, mi s-a parut foarte logic ceea ce se intamplase.
Organismul nostru incearca sa ne protejeze. In momentul in care incepem sa tinem un regim ii inducem un soc luandu-i brusc din carburant. Si atunci reusim sa dam jos cateva kilograme. Dupa un timp, el se prinde ca vrem sa-l slabim si, fricos, incepe sa fie mai atent cu rezervele pe care le pune la bataie pentru consum. Atunci se opreste procesul de pierdere a kilogramelor.

Daca in momentul acela incepem sa crestem putin portiile sau sa-i dam cate ceva din  alimentele interzise, el se relaxeaza si da drumul la rezervele pe care avusese grija sa le faca. Si e posibil sa pierdem iar in greutate sau sa nu ne ingrasam deloc. Dar asta doar pentru o perioada scurta de timp. (Pentru ca daca vom continua sa mancam din ce in ce mai mult nu vom slabi ci ne vom ingrasa la loc si inca ceva in plus) Dupa care trebuie sa ne intoarcem iar la regim. De fapt in asta consta toata smecheria. Ne pacalim organismul. Dar nu e vorba de nicio smecherie, ci de creearea unui echilibru.
Iar gasirea acestui echilibru e foarte important in orice situatie: si cand iti dai seama ca esti gras si ca nu e cazul sa pui mai mult pe tine chiar daca inca nu esti pregatit pentru aplicarea unui regim, si cand ai ajuns la greutatea dorita si vrei sa te mentii.

Am perioade in care se intampla sa ies mai multe zile la rand la masa cu prietenii sau familia sau pur si simplu sa mananc mai mult sau mai multe porcarii. Dar nu ma ingras. Cu toate astea realizez ca am sarit calul si in urmatoarele zile ma repliez - fie renunt la masa de seara, fie alerg mai mult in parc, fie tai de pe lista dulciurile si painea. Dupa o vreme poate urma iar o perioada de nebunie culinara. O savurez. Apoi ma reechilibrez. Si tot asa. Si ma simt ok asa. Nu ar fi ca si cum as tine vreun regim si nici nu-mi refuz micile placeri. Doar ca imi gasesc singura caile de a-mi mentine echilibrul fara sa ma frustrez.

Fiecare avem propriile noastre batalii. Iar asta cu slabitul si mentinerea greutatii e una destul de importanta pentru foarte multi dintre noi. Poate de aceea e si un subiect atat de discutat mai ales la o intalnire cu fetele.

Autor: Ada Bucur – antrenorul tau pentru o viata sanatoasa (www.fiiok.ro)

Cititi si alte articole similare:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu