28 octombrie 2011

Tagliatelle Alfredo

Daca ar fi sa va recomand o reteta usoara, dar si satioasa in acelasi timp, v-as recomanda paste Alfredo. Sunt asemanatoare cu pastele carbonara, dar nu la fel de grele pentru stomac, iar combinatia intre paste, smantana si lamaie este dementiala. Iar copiii cred ca vor fi super-incantati. Chiar vreau sa imi spuneti parerile voastre daca va decideti sa o testati.
 
Reteta de mai jos apartine Giadei de Laurentiis (http://en.wikipedia.org/wiki/Giada_De_Laurentiis), o bucatareasa si o prezentatoare de emisiuni culinare destul de cunoscuta in Italia.
 
Ingredientele folosite:
  • 250 g paste tagliatelle (puteti folosi orice fel de paste, dar mie imi plac in general cele late)
  • 1 cana smantana
  • 1 lingura unt
  • 1 cana parmezan ras sau branza sarata
  • Coaja si sucul de la o lamaie
  • Un praf nucsoara
  • Sare
  • Piper
Mod de preparare:
 
Pentru ca reteta este foarte rapida si sosul se prepara imediat, eu am inceput cu fierberea pastelor.
In timp ce pastele erau pe foc, intr-o tigaie am amestecat smantana cu sucul de lamaie. Aveti grija sa alegeti o tigaie suficient de mare pentru ca, spre final, peste sos o sa adaugati si pastele ca sa isi traga din el.
Am adaugat untul si am pus tigaia pe un foc mediu pana ce acesta s-a topit.


Se amesteca din cand in cand timp de 5 minute. Chiar daca vi se pare ca se branzeste sosul, nu va impacientati caci se remediaza pe timpul fierberii.
In tigaie am adaugat pastele (care intre timp fiersesera si fusesera scurse de apa), branza data prin razatoare,
 
 
coaja de lamaie,


nucsoara, sarea si piperul.
 

Am mai lasat tigaia pe foc inca 3 minute pana s-a ingrosat sosul.
In poza le-am prins cu greu pentru ca au fost devorate instant!
 
 
 
Pofta la gatit!
 
 
Cititi si alte articole similare:

2 comentarii:

  1. Ioana, am facut ieri reteta de paste Alfredo si invitatii mei au fost super incantati :). Iti multumesc fain! Pupici. Anca, Sighisoara.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur mult, Anca! Chiar sper sa scoatem impreuna monotonia din mesele de zi cu zi :)

    RăspundețiȘtergere