19 septembrie 2011

Fa-ti propriul plan de bataie

Am citit odata o declaratie a unei nutritioniste americane (nu-mi mai amintesc acum numele ei) care spunea: Atunci cand vrei sa te apuci de o dieta gandeste-te daca o vei putea tine toata viata, pentru ca altfel va fi un esec. Mi s-a parut cam dura concluzia ei dar, pe de alta parte, m-am gandit ca are dreptate intr-o anumita masura. Ideea nu e aceea de a tine o dieta ucigatoare timp de cateva saptamani cu scopul de a pierde multe kilograme, ci aceea de a-ti schimba modul de a te hrani. Iar asta e o decizie pe termen lung, pentru ca altfel nu are efect.


Dietele radicale te pot ajuta sa-ti atingi scopurile pe termen scurt, dar nu sunt bune pentru sanatate si, de multe ori, dupa ce renunti la ele intervine bine-cunoscutul efect yo-yo care te va face sa acumulezi si mai multe kilograme. Si atunci toate eforturile tale au fost de prisos. Eu cred ca solutia e o dieta sanatoasa, cateva reguli de baza care sa-ti intre in reflex si multa vointa la inceput. Dupa ce iti intri intr-un ritm, dupa ce te obisnuiesti cu el, totul devine apoi normalitate.

De aceea, cand vrei sa slabesti, trebuie sa-ti concepi propriul tau plan de bataie. Si, dupa ce pui la punct detaliile, vei putea sa le urmezi mult mai usor. Dar cu ce incepi acest plan? Cred ca foarte important e sa realizezi de ce anume te-ai ingrasat si sa intelegi de ce nu slabesti. Oare stii cu adevarat ceea ce mananci si bei intr-o zi? Nu cred ca suntem cu totii constienti de asta. Poate stim, asa in mare, cam ce mancam, dar sigur nu suntem atenti cand o facem si nu suntem atenti nici la cantitati. Asa ca inainte de a lua orice fel de decizie legata de slabit e bine sa tii timp de 2 saptamani un jurnal alimentar, dar si un jurnal al activitatilor zilnice. Pare greu, dar nu e chiar asa: poti sa faci asta intr-un folder separat pe calculator, sau poti sa-ti notezi in telefon (si asa esti zilnic cu el in geanta). Nu-ti ia mai mult de cateva minute si e bine sa fie spre seara cand poti rememora ce ai facut in ziua respectiva. Totul e sa fii foarte exact. Sa nu uiti nimic - nici macar jumatatea de biscuit pe care ai mancat-o pentru ca nu-i mai trebuia copilului tau, sau paharul de cola baut la terasa.

In privinta activitatilor e mai simplu - de obicei ele se repeta zile la rand dar, in mare, e important sa stii cata miscare faci: ca mergi la piata, ca mergi cu ala mic in parc si te dai cu el in leagane, ca stai cateva ore in fata televizorului, ca mergi cu masina sau alergi dupa tramvai. Asa ca eu cu asta te sfatuiesc sa incepi: sa devii constient care e actualul tau mod de viata. Asa, greselile pe care le faci iti vor sari in fata. Vei deveni constient de ele si deja vei stii cam ce vei avea de facut dupa cele 2 saptamani. Asadar, mult succes si ne auzim dupa o saptamana.

Autor: Ada Bucur – antrenorul tau pentru o viata sanatoasa (www.fiiok.ro)

Cititi si alte articole similare:

4 comentarii:

  1. Ma regasesc in ceea ce ai scris. De multe ori am plecat cu avant puternic si mult optimism intr-o dieta insa mereu, cred, mi-am setat obiective prea mari pentru un timp prea scurt si, bineinteles, am ajuns sa renunt. M-a pus pe ganduri declaratia nutritionistei americane. Amalia

    RăspundețiȘtergere
  2. Poti sa ne recomanzi efectiv o dieta pe care tu ai incercat-o si a dat roade? Multumesc. Vio din Braila

    RăspundețiȘtergere
  3. > Amalia - Da, de multe ori se intampla asa din pacate. Dar nu trebuie sa renunti. Declaratia nutritionistei americane e ceva ce ar putea speria, dar e vorba de exact ce spuneam - schimbarea modului in care ne hranim. Asta nu inseamna ca nu vei mai manca niciodata lucruri care acum iti plac dar stii ca nu te ajuta, dar trebuie sa-ti formezi anumite obisnuite pe termen lung. O sa vorbesc despre mai multe in articolele viitoare. Multumesc pentru comentariul tau.

    RăspundețiȘtergere
  4. > Vio din Braila: Vio o sa ajung sa povestesc in materialele mele si despre cum am procedat eu. De altfel tot ce scriu e din experienta proprie si a celor pe care i-am ajutat dupa aceea. Dupa parerea mea nu toata lumea raspunde la fel la o dieta si fiecaruia i se potriveste alt stil, alta modalitate de a aborda aceasta problema a slabitului. De aceea, daca vrei, citeste mai departe materialele si preia acele lucruri care vrei si poti sa le faci. Ti-as putea face anumite recomandari daca as stii mai multe lucruri despre tine si asta presupune sa stiu ce contine jurnalul tau alimentar, care e programul tau, lista ta cu ce-ti place si ce nu sa mananci, exact lucrurile de care am scris pana acum. Asta presupune o dieta indviduala. Scrie-mi si da-mi aceste date pe adabucur01@yahoo.com si iti voi raspunde cat de repede pot.

    RăspundețiȘtergere