23 august 2011

Rubrica specialistului - Anxietatea de separare la copii si adolescenti: simptome si recomandari

Putem observa la copii si adolescenti o stare de teama, de angoasa si de iritare in momentul in care urmeaza sa ramana singuri acasa sau sunt departe de cei dragi. Acestia sunt preocupati de grija parintelui care a plecat de acasa sau se tem pentru siguranta lor, imaginandu-si scenarii catastrofice. In cazul bebelusilor si copiilor mici este, cel mai probabil, vorba despre teama de separare. In cazul in care intalnim aceste manifestari la copiii mai mari si adolescenti, este bine sa ne informam cu privire la anxietatea de separare.
Teama de separare reprezinta o etapa de dezvoltare, in care copilul devine anxios (nelinistit, ingrijorat, incordat), in absenta persoanei care il ingrijeste (de obicei, mama). Aceasta etapa isi are debutul in jurul varstei de 8 luni si se manifesta pana la 3 ani. Teama de separare reprezinta un semn al dezvoltarii atasamentului intre copil si principalii sai ingrijitori. Atunci cand simte ca urmeaza o perioada de separare (spre exemplu seara, inainte de culcare), de cele mai multe ori, acesta plange si se agata de gatul parintelui. Factorii care pot contribui la depasirea cu succes a acestei perioade au stransa legatura cu modul in care are loc reintalnirea parinte-copil, de capacitatea acestora de a face fata separarii si de maniera in care parintele raspunde la nevoile copilului.
In schimb, anxietatea de separare este o tulburare mintala care afecteaza aproximativ 4% - 5% dintre copii si adolescenti. Aceasta se manifesta printr-o ingrijorare exagerata fata de parasirea casei sau fata de momentele in care sunt despartiti de persoana semnificativa.
Simptomele acestei tulburari sunt:
  • anxietate excesiva recurenta privind siguranta si sanatatea persoanelor de atasament major;
  • ingrijorarea exagerata fata de posibilitatea de a fi rapit sau de a se rataci;
  • opozitie sau refuzul de a parasi casa si persoanele apropiate de teama de a nu le pierde, spre exemplu, de a merge la scoala;
  • refuzul de a merge la culcare si de a dormi singur sau de a dormi la altcineva acasa;
  • teama insotita de refuzul de a ramane singur acasa sau intr-un alt loc;
  • cosmaruri intense si repetate cu tema separarii de cei dragi;
  • acuze somatice diverse si persistente - dureri de cap, de stomac, greata, varsaturi, care anticipeaza despartirea sau se manifesta in momentul in care aceasta se produce.
Este necesar ca cel putin trei dintre simptomele prezentate mai sus sa fie manifestate, timp de cel putin o luna si sa influenteze in mod negativ viata de zi cu zi a copilului sau adolescentului, pentru ca psihologul sa poata pune diagnosticul de anxietate de separare.
Anxietatea de separare este, cel mai probabil, cauzata de o combinatie intre factorii genetici si factorii de mediu. Conform studiilor realizate pe acest subiect, aceasta tulburare este mai des intalnita la copiii care au istoric familial de anxietate si la cei a caror mame au fost supuse stresului, in timpul sarcinii.
In cazul in care suspectati copilul dvs. de aceasta tulburare va recomand sa fiti empatici, sa comunicati deschis cu acesta despre temerile sale si sa va adresati unui psiholog. 

Autor: Ana-Maria Nataletu - Psiholog Terapeut Sistemic Cuplu, Familie, Copil (www.medicpentrutine.ro)

Cititi si alte articole similare:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu