12 iunie 2011

Simptomele timpurii ale sarcinii

Esti insarcinata? Dovada sta intr-un simplu test de sarcina sau efectuarea analizei care indica valoarea Beta HCG-ului. Insa chiar dinainte sa ai aceste confirmari, poate suspectezi - sau speri - ca esti insarcinata. Sunt semne si schimbari clare care se petrec in corpul tau, atat fizic cat si emotional. Exceptand lipsa menstruatiei, care evident iti va pune cel mai mare semn de intrebare, iata o lista cu cateva simptome timpurii ale unei sarcini:

- Greata - Stare care te va invalui cel mai adesea dimineata, sau seara inainte de culcare, se poate instala chiar si in primele trei saptamani dupa conceptie. Greata s-a dovedit ca este unul dintre primele semne asociate cu sarcina datorita cresterii rapide a nivelului de estrogen si progesteron din corp. Femeile insarcinate au, de asemenea, un simt mai dezvoltat al mirosului, asa ca anumite miresme - de mancare, parfumuri puternice, fum de tigara, etc. - pot cauza valuri de senzatii neplacute pentru viitoare mamica.

- Sani sensibili si mariti - Sanii pot sa dea unul dintre primele indicii legate de o potentiala sarcina. Uneori chiar si la doar doua-trei saptamani dupa conceptie ii putem simti inflamati, mai plini, mai grei.

- Nevoia de a merge mai des la toaleta - Uterul se mareste apasand vezica asa ca te vei regasi facand vizite mai dese la toaleta, in special in timpul noptii.

- Oboseala este in topul semnelor timpurii ale sarcinii. La inceput de sarcina nivelul hormonului numit progesteron creste rapid, de aceea vei fii mai somnoroasa decat de obicei. In acelasi timp, nivelul zaharului din sange scade, la fel si tensiunea arteriala, pe cand productia de sange creste, lucruri care iti vor sabota energia de care debordai pana in acest moment.

- Aversiune fata de unele feluri de mancare sau, de ce nu, pofta pentru anumite alimente - Atunci cand esti insarcinata, te poti regasi stramband din nas la anumite mancaruri sau poti sa poftesti la lucruri care inainte nu iti prea faceau cu ochiul.

- Usoare sangerari vaginale - Unele femei experimenteaza simptomul denumit "spotting" (cantitati mici de lichid rosu, roz sau rosiatic care pot indica faptul ca oul fertilizat incepe sa patrunda in captuseala uterului). Acest lucru se poate intampla la aproximativ sase zile dupa fertilizare. Nu poate fi confundat cu menstruatia obisnuita deoarece nu este atat de abundent si dureaza mult mai putin.

- Schimbari ale dispozitiei - Fluxul hormonal intens din corpul tau te poate face extrem de emotiva si plangacioasa.

- Ameteli - Pe masura ce vasele de sange se dilata si tensiunea arteriala scade, te poti simti usor ametita. Este un semn des intalnit in primul trimestru de sarcina.

- Constipatie - Cresterea nivelului de progesteron din corp duce la un tranzit intestinal mai deficitar. Acest simptom poate fi agravat si de vitaminele prenatale pe care le iei si care contin fier.

Din pacate, aceste semne nu pot fi puse doar pe seama unei sarcini. Ele pot fi asociate si cu alte boli asa ca este indicat sa iti faci oricum o programare la medicul care te are in grija. De asemenea, poti foarte usor sa fii insarcinata si fara a avea vreunul din simptomele mentionate. E bine de stiut ca o confimare primita din timp, referitoare la sarcina, te poate ajuta sa incepi programul de ingrijire prenatala mai devreme si sa asiguri viitorului tau copil toate elementele de care are nevoie pentru a se dezvolta optim.

Tu ce semne de sarcina ai experimentat?

2 comentarii:

  1. In primele saptamani, la ambele sarcini, am mancat ciorba de burta in prostie! ... inca dinainte ca testul sa iasa pozitiv. :D

    RăspundețiȘtergere
  2. > G.Cojocaru - Eu am poftit masline, de toate tipurile existente pe piata, caju, alune, chestii sarate, in principiu :). Te pup cu drag.

    RăspundețiȘtergere