1 martie 2011

Rubrica specialistului - Cum ne marcheaza cuvintele parintilor nostri

Oficial a venit primavara (neoficial, o mai asteptam putin) si o data cu ea am decis ca ne-ar prinde bine o sectiune noua pe blog intitulata "Rubrica specialistului" unde incepand din aceasta saptamana o avem invitata pe d-ra psiholog terapeut Ana-Maria Nataletu. Ea va scrie saptamanal cate un articol despre problemele ce pot aparea in cadrul familiilor din Romania. Daca aveti intrebari legate de articol sau orice alt gen de nelamurire ii puteti scrie un comentariu si dansa va va raspunde.

Adulti fiind, pastram cu noi vorbele de ocara ale parintilor nostri, chiar daca cu greu ne mai putem aminti care dintre poznele noastre i-a determinat sa ne vorbeasca astfel. Ca si parinti, felul in care comunicam cu copiii nostri ii modeleaza si le influenteaza intr-o masura semnificativa imaginea de sine si dezvoltarea personala. Prin comunicarea stereotipala, unii parinti tind sa-si transforme copiii in altceva decat ceea ce sunt. "Esti exact ca tatal tau", "nu stii nimic", "esti o pacoste", "daca nu ai fi fost tu, altfel as fi trait" - aceste vorbe, adresate copiilor, uneori fara a pune in balanta gravitatea lor, creeaza celor mici sentimente si conceptii denaturate despre sine si viata.

Inchipuiti-va ce parere isi creaza un copil despre propria persoana, atunci cand aude in fiecare zi de la mama sa ca "esti exact ca taica-tu" - iar mama este divortata sau a fost parasita de sot. Fiecare copil, este unic, atat in calitati, cat si in defecte. Chiar daca vorbele parintilor sunt laudative, comparatiile nu pot aduce nimic bun in perceptia copilului despre sine: "esti talentat/a ca bunicul tau", "esti frumos/oasa ca sora ta" - copilul nu este laudat pentru calitatile proprii, ci doar pentru ca seamana cu altcineva. Sadite in mintea lui, aceste cuvinte il vor indemna in viitor sa creada ca pentru a fi apreciat, trebuie sa semene cu cineva, sa preia din calitatile altei persoane.

Efectele acestor stereotipii sunt diverse si se pot manifesta, in grade diferite, in functie de personalitatea copilului. Un copil caruia i se va spune constant "nu stii nimic" ori "esti prost" va deveni probabil mai delasator, se va descurca mai greu la scoala si va evita sa se implice sau sa inceapa anumite activitati care ii solicita cunostintele, din teama de a nu esua si a adeveri cuvintele "celor mari". Treptat, copilul isi va pierde increderea in el si isi va schimba imaginea de sine, devenind un adult nesigur, evitant. La polul opus, copilul ajunge sa depuna eforturi uriase, fara a mai tine seama de propriile nazuinte si obiective, pentru a le demonstra parintilor ca se inseala in privinta lui. Asemenea cazuri "nasc" de obicei adulti permanent nemultumiti de rezultatele lor, care isi pun la grea incercare fortele, neglinjandu-se si eliminand orice le poate sta in calea indeplinirii telului suprem: "Le voi demonstra parintilor mei ca nu sunt un prost".

Dar, intr-adevar, a fii parinte nu se invata, nu exista reguli clare de urmat, care odata cunoscute sa ne garanteze ca vom fi parinti "fara cusur". Aceste cuvinte grele pentru copil sunt rostite de obicei de parinti, inconstient, la manie. Sub influenta stresului cauzat de problemele financiare, singuratate, nesiguranta locului de munca, conflictele din familie sau chiar sentimentul de neputinta sau ca au dat gres in educatia copilului, indeamna parintii sa-si elibereze tensiunea acumulata prin astfel de vorbe. In alte cazuri, pot reprezenta traume ale propriei copilarii si, desi si-au promis la acea vreme ca nu vor gresi la fel fata de copii lor, cand le vine randul rostesc inconstient aceleasi cuvinte, singurul exemplu de crestere al unui copil fiind cel oferit de proprii lor parinti.

A fii un parinte bun nu inseamna sa nu gresesti, ci mai degraba sa faci tot ce iti sta in putinta pentru a nu gresi si sa contribui la cresterea unui viitor adult capabil sa functioneze corespunzator in toate rolurile atribuite de societate. Daca simtim ca ne pierdem cumpatul este mai intelept sa gasim unele metode de a ne calma, decat a ne revarsa mania asupra copilului. Putem parasi camera, putem face o scurta plimbare, putem asculta melodia preferata, pentru ca apoi sa revenim langa copil si sa-i explicam, clar si pe intelesul lui, motivul pentru care suntem suparati, unde si de ce a gresit, cum trebuia procedat in situatia respectiva.

De cele mai multe ori in spatele jignirilor si rautatilor, parintii plaseaza ideea ca "fac ceea ce e bine pentru copil". Chiar daca sunt in masura sa o faca, vorbele care ajung sa marcheze viitorul adult nu sunt intentionate sa-l raneasca sau sa-i distruga imaginea si increderea de sine. De aceea, pornind de la o ideologie pozitiva, odata ce devin constienti de efectele negative ale vorbelor adresate copilului, parintii detin motivatia necesara unei schimbari in plan comportamenal.

Autor: Ana-Maria Nataletu -
Terapeut Sistemic Cuplu, Familie, Copil (www.medicpentrutine.ro)

4 comentarii:

  1. Te felicit pentru rubrica,este foarte utila si interesanta.Desi astfel de "greseli"la noi nu exista,chiar nu m-am gandit si din prespectiva aceasta si ma refer la exemplul cu comparatia.Foarte interesant.Astept si urmatoarele subiecte cu interes.Pupici.

    RăspundețiȘtergere
  2. O initiativa foarte interesanta! Felicitari pentru rubrica!

    RăspundețiȘtergere
  3. Dragele mele, va multumesc pentru cuvintele frumoase si ma bucur ca v-a fost pe plac noua rubrica. Cu siguranta, temele abordate de d-ra psiholog terapeut vor fi mai mult decat interesante. O primavara minunata va doresc tuturor!

    RăspundețiȘtergere