10 martie 2011

Prima aniversare a bebelusului

Pe masura ce dai foile din calendar observi ca prima aniversare a puiului tau se apropie. Unde a zburat timpul? Nou-nascutul odata confuz in legatura cu lumea in care a intrat este acum un copil care se intinde spre tine sa te sarute si sa te imbratiseze. Este timpul sa planuiesti o petrecere care sa celebreze ziua in care el a intrat in familia voastra.
Insa cum incepi planificarea pentru aceasta zi memorabila? In fond, prima aniversare a bebelusului este una dintre cele mai speciale din viata lui. Adevarul este ca nu va retine nimic din ceea ce se va intampla insa asta nu inseamna ca trebuie sa fie mai putin ampla sarbatoarea in comparatie cu celelalte onomastici care vor urma.
In primul rand, asigura-te ca pe lista de invitati se afla doar persoane pe care puiul tau le cunoaste si le iubeste. Nu este momentul sa fi extravaganta si sa angajezi straini imbracati in costume elaborate care sa intretina atmosfera. Vei avea tot timpul sa faci asta. In schimb, invita doi-trei copii, de varsta apropiata, cu care se poate distra si juca in voie.
Organizeaza petrecerea intr-un loc in care copilul se simte confortabil si relaxat (fie acasa la voi, fie la bunici, sau de ce nu in parc). Agitatia din jurul lui il va obosi foarte tare si vei fi nevoita ca de indata ce serviti tortul sa il duci repede acasa pentru baita si somn. Nu ii intinde limitele mai mult de o ora si jumatate - doua, pentru ca risti ca tot farmecul si amuzamentul petrecerii sa fie stricat de indispozitia si oboseala care il vor lua in stapanire.
De asemenea, stabileste ora petrecerii in functie de programul bebelusului de mese si somn. Pentru a fi receptiv la ce se intampla, alert si voio
s, e bine sa fie atat odihnit cat si hranit inainte de a-si primi musafirii. Cu siguranta, toti cei invitati vor intelege ora aleasa, oricat de dubioasa ar parea ea pentru o aniversare.
Decoreaza zona dedicata petrecerii cat mai vesel si colorat. Poti sa folosesti baloane, bannere, coifuri, farfuri si pahare cu o anumita tematica, s.a. Pe langa mancarea dedicata adultilor pregateste ceva si pentru cei mici (un fel de mancare care sa nu contina condimente, o prajitura usoara, sucuri de fructe, etc.). Doar ei sunt invitatii principali la aniversarea puiului tau.
Cu toata agitatia din jurul sarbatorii nu uita sa stabilesti o persoana de incredere care sa fotografieze si sa filmeze. Aceste amintiri vor dura o viata, poate chiar mai mult, si nu vei dori sa pierzi nimic din firul evenimentului.
Ai multe de facut insa adu-ti aminte ca trebuie sa te distrezi si sa te bucuri de prima aniversare a puiului tau. Anul a trecut repede si flashback-uri din ziua nasterii te vor intretine cu zambete pe parcursul catorva zile. Bebelusul tau a crescut si s-a transformat intr-un copil independent asa ca celebrarea zilei lui de nastere este o ocazie speciala pentru amandoi.

Tu ce planuri ai pentru prima sarbatoarea importanta din viata copilului tau?

8 comentarii:

  1. Prima aniversare mi se pare asa departe acum...mi se pare ca am o gramada de timp sa ma gandesc la detalii, dar parca mai ieri aveam o saptamana....:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Am un sfat,mai degraba cum sa nu fie prima aniversare.Din experienta mea.La prima fetita,aniversarea de un an a picat intr-o zi din saptamana.Au venit la noi prieteni apropiati,si o parte din familia mea.Oameni dragi ,plus inca cativa copii,prieteni de varsta micutei.Ne-am simtit minunat,totul s-a invartit in jurul copiilor,am facut tort si inca ceva aperitive pt parinti,nimic spectaculos.Rasete si voie buna,repet,minunile de copii absolut in centrul atentiei.Din anumite motive(presiune din exterior)am organizat si in weekend o petrecere,la care am invitat restul familiei (repet,in ziua in care am sarbatorit-o,nu am invitat pe nimeni,oamenii pur si simplu si-au amintit si au vrut sa ne fie aproape.)Ei bine,la petrecerea din weekend am fost practic un sclav al bucatariei,copilasii stateau care pe unde,eu doar puneam si ridicam masa,plus spalam vase.A fost ceva ce nu voi repeta niciodata(am gatit si facut curat la aluziile unei rudenii,care mi-a spus ,,tu,cum te-ai simti daca ai fi invitat la o aniversare si ai primi doar un pahar de apa si o felie de tort''?Dupa atitia ani,si atatea aniversari,la toti cei trei copilasii,spun sincer ca m-as simti excelent,atata timp cat totul este facut in sensul in care sa se simta copiii bine,nicidecum vreun parinte deranjat mai mult sau mai putin de alergaturi sau voci grabite sa nu rateze distractia.
    Mari

    RăspundețiȘtergere
  3. Mie mi se par toate aniversarile la fel de frumoase ca si prima.Toate sunt deosebite in felul lor.Eu ma gandesc ca ne indreptam cu pasi vioi spre a treia si nu-mi vine a crede.Pupici dulci.

    RăspundețiȘtergere
  4. ce la fix m-ai nimerit cu postarea aceasta! :) o sa revin asupra ei si voi dezvolta subiectul depre planurile pe care le facem pentru ziua Mariei.

    pupam.

    RăspundețiȘtergere
  5. > Cristina - Trece timpul mai repede decat ne dorim :). Te pup cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  6. > Mari - Ai avut ceva peripetii. Una calda si una rece, ca sa zic asa. Multumim pentru sfaturi. Te pup cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  7. > Beatrice - Ai dreptate ca toate aniversarile sunt frumoase si deosebite, insa parca prima le intrece putin pe celelalte prin unicitate. Te pup cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  8. G.Cojocaru - Voi mai aveti putin pana la marea sarbatoare. Astept cu nerabdare sa vad ce planuiti :). Te pup cu drag.

    RăspundețiȘtergere