6 noiembrie 2010

Deciziile bunicilor vs deciziile parintilor

Unii copii sunt norocosi si au parte de bunici care sunt rabdatori, buni povestitori, amuzanti iar altii au parte de bunici morocanosi, posaci si necomunicativi. Relatia dintre bunici si copil este una necesara bunei cresteri a bebelusului dar si bunului mers al vietii de familie. Sunt persoanele cele mai de incredere, si de ce sa nu recunoastem cele mai la indemana, cand vine vorba sa il lasam pe bebe in grija cuiva.
Se zice ca un bunic isi iubeste inzecit nepotul in comparatie cu dragostea pe care o are pentru fiica sa sau fiul sau si ca va incerca sa recompenseze nou-venitul in familie cu toata afectiunea si rabdarea pe care nu le-a avut cu copiii lui. Din proprie experienta, si vorbind si cu alte mamici, va spun sincer ca este intru totul adevarat.
Am auzit insa si de parinti care nu accepta vizitele bunicilor si nici nu isi lasa copiii sa mearga la ei nedandu-si seama cat de mult sunt afectati toti de aceasta lipsa de incredere. Ambele parti implicate trebuie sa aiba dreptul sa se bucure unii de altii pentru ca este o relatie care nu poate fi inlocuita cu nimic altceva.
Diferentele dintre generatii isi spun cuvantul si in aceasta situatie si bunicii ajung niste persoane non grata pentru ca nu respecta deciziile, programul, principiile parintilor. Toate aceste lipsuri in comunicare afecteaza copilul si il fac sa fie indisciplinat, rasfatat, obez, sa submineze autoritatea parintilor, lenes, cocolosit, etc.
Este gresit sa toleram bunicilor sa impuna nepotilor o educatie cu care noi, parintii, nu suntem de acord doar din cauza faptului ca ei sunt unica solutie prin care noi putem merge la servici. Educand copilul intr-un anumit fel acasa si el gasind alte reguli, total opuse, la bunici nu vei mai avea pic de respect si incredere in ochii lui. Orice vei spune va fi egal cu zero pentru ca el, copilul, va alege sistemul educational care ii va fi pe plac, cu mai putine pedepse si restrictii. Iti poti scapa copilul din mana intr-o perioada de timp foarte scurta si toti anii de educatie se vor evapora ca si cand nici nu ar fi fost. In astfel de situatii e mai indicat sa il trimiti la gradinita decat sa alegi varianta lasatului la bunici.
Dar cele scrise mai sus nu reprezinta o regula generala pentru ca sunt si bunici seriosi, chiar mai responsabili decat parintii, care isi invata nepotii multe deprinderi bune, ii plimba si comunica cu ei, ii ingrijesc si ii iubesc in egala masura cu mama si tatal.
Este bine sa ne lasam copiii sa construiasca o relatie cu bunicii insa trebuie sa avem in vedere sa ii sanctionam pe cei "uzurpatori" pentru orice abatere disciplinara de la regulile prezentate.
Gabriel Petru Baetan spunea: "
Biserica copilariei mele a fost mereu reprezentata de casa bunicilor".

8 comentarii:

  1. Mama mea,adica buni(babi cum zice Karina)locuieste cu noi pe timp de iarna.Datorita varstei(72 ani)si altor probleme nu are rabdare cu ea,nu-i face fata(cred ca ar dori sa fie precum papusile).Buni are diabet si mananca putin si des.Trebuie sa ma tin dupa fata sa nu-i strice pofta de mancare pentru ca e bun ce papa buni si suntem pofticioasa.Dar ce este interesant si ma bucur, Karina stie cine e seful in casa,iar pe mama saraca nu o asculta deloc,desi nu i-am subminat autoritatea in fata copilului.Uneori este greu sa nu ranim unele sentimente.Pupam cu drag tot ce se poate.

    RăspundețiȘtergere
  2. > Beatrice - Din ce zici pare ca ai avea doi copii :). Iti va prinde bine experienta cand vei fi mamica din nou ;). Pupam cu drag pe mami, pe Karina si, in special, pe buni (sa fie sanatoasa si sa traiasca ani multi).

    RăspundețiȘtergere
  3. Am vrut sa zic dar....am lasat asa.La varsta mea nu-mi mai da ghes inima sa fac, ii las pe cei tineri,hi,hi.Multumim si intoarcem pupicii.Iar bunicile oricum ar fi ele ,bune,rele,tot ale noastre sunt ,mai ales ca nu stim cum o sa ajungem si noi,ce ne rezerva viitorul.O zi frumoasa.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce subiect spinos...e cam greu sa-i faci pe parintii tai sa te asculte, pentru ca au in cap ideea ca ei stiu mai bine, ca doar te-au crescut pe tine, nu?! :-( Noi de replica asta ne lovim mereu cand le atragem atentia ca nu suntem de acord cu vreo conceptie de-a lor in ceea ce priveste cresterea fetitei. M-am suparat la un moment dat cand ii spuneam ceva Evei si tatal meu i-a zis sa nu ma ia in seama ca vorbesc prostii! Fata e mica acum si nu intelege, dar mai tarziu?! Nu vreau sa o tin departe de bunicii ei, dar ei cumva trebuie sa invete sa ne respecte pe noi ca parinti si mai ales sa respecte felul in care am ales sa o crestem.
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  5. La noi e altfel situatia, ne vedem cu bunicii foarte rar. Si poate de asta nici nu am primit sfaturi din partea lor care sa ne deranjeze. Dar mama a stat la noi o perioada cata fost >Diana mai mica, dar nu mi s-a opus vreodata iar ce a facut ea nu am considerat gresit.
    Apoi cand Diana a fost plecata cu tati in tara trei saptamani, a asimilat vocabularul romanesc(ca nu voia deloc sa vorbeasca romaneste, desi intelegea) si toate s-au datorat bunicilor, ca a stat cu ei cea mai mare parte a timpului.
    Eu mi-as lasa copilul la bunici (pentru determinate perioade), nu am vreo retinere.

    RăspundețiȘtergere
  6. Copiii nostri au o relatie foarte buna cu bunicii.Noi avem bunicii de la tara(parintii sotului),cu care ne intalnim mai rar,dar care sunt foarte ok,si pe cei de la bloc(parintii mei),cu care ne intalnim zilnic si care ne ajuta foarte mult.Robi este foarte atasat de mama,iar casa ei este a doua lui casa.Ea isi petrece foarte mult timp cu el,ea este cea care il ia de la gradi,il duce la pictura si pian.Iti spun sincer ca nu m-as descurca fara ea,cel putin acum cat Sofia este mica.Si chiar daca uneori avem puncte de vedere diferite privind anumite situatii,de cele mai multe ori gasim cele mai bune solutii impreuna.Ea si sotul meu sunt persoanele cu care ma consult intotdeauna cand iau decizii in privinta copiilor.Sunt foarte norocoasa ca o am aproape!
    Foarte util articolul!Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  7. > Beatrice - Cum adica la varsta ta?! Pot sa ghicesc cati ani ai?! Eu zic ca maxim 30 :). Te pup cu drag.

    > Luminita - Parerea mea e ca nu este neaparat nevoie sa ii faci sa te asculte ci mai degraba sa te respecte, sa iti respecte deciziile si, cel mai important, sa vada ca esti un adult responsabil care isi creste minunat copilul. Te pup cu drag.

    > Mariana - La voi e o situatie mai speciala. Diana isi vede bunicii rar si tocmai de aceea influenta lor nu isi spune cuvantul atat de puternic. Felicitari mamei tale ca sunteti pe aceeasi lungime de unda in cresterea micutei. Te pup cu drag.

    > Oana Dumitriu - Sunteti in categoria norocosilor :) cu bunici saritori si comunicativi. Este extraordinar ca te poti baza pe ei si pentru sfaturi nu numai pentru babysitting. Te pup cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu cred ca, alaturi de parinti, bunicii si prietenii parintilor ii arata copilului sau nu cum se construiesc relatiile de rudenie si nu numai, ii ajuta sa se simta in siguranta in acel microunivers creat in jurul familiei lui. Prezenta bunicilor este fundamentala pentru copii. Eu si acum imi amintesc cat de bine ma simteam la bunica, intr-o casa foarte simpla. Cat de buna era ciorba ei de rosii, vara, cum ma trezeam in mirosul cozonacilor copti, cum executa bunica instant toate traznaile culinare pe care i le spuneam, cum imi puneam capul in poala ei la poarta seara si cum, privind stelele ma mangaia usor pe par. Cum o priveam si cum mi se parea atat de frumoasa: femeia care nascuse 14 copii si multi nepoti, femeia de 70 de ani, cu tenul abia ridat, alb si curat, cu ochii mari si verzi, stralucind de viata. Cum ea era sufletul petrecerilor, spunand nenumarate cantece si bancuri. Cum nici nu se crapa bine de ziua si ne trezeam cu ea la usa, carand in sacosa ceapa, spanac culese din gradina ei si deja curatate ca sa nu mai facem noi mizerie prin casa:)Cum am simtit ca mi-am pierdut copilaria atunci cand, la cei 12 ani ai mei bunica a plecat intr-o lume mai buna. Din pacate mama mea a murit de curand, dupa o suferinta crunta. Copiii mei nu mai au decat o pereche de bunici si ma doare foarte tare asta. Cezara inca si-o aminteste foarte des. Stie perfect tot ce facea si ii aducea mama cu atata drag. Plange des ca Doamne-Doamne a luat-o pe mamaia in cer si atunci o strang la piept si o asigur ca ea totusi vine la noi, in vis si ca ne iubeste si ne pazeste caci ea e ingerul nostru! Iar daca ma vede trista, fara sa ii spun motivul, stie! Vine si se lipeste de mine, imi pupa o mana si ma intreaba daca mi-a trecut, dupa care ma imbarbateaza ea exact cu argumentele pe care i le spun eu: mami, nu mai fi trista! Mamaia ne iubeste si ne pazeste din cer! Stiu cu siguranta ca Cezara nu o va uita niciodata pentru ca mama o adora. Vladimir insa nu va avea amintiri cu ea si pentru asta mi se rupe sufletul. Ii avem inca pe parintii lui Florin cu care copiii au o relatie minunata. Si pentru asta, pentru faptul ca totusi copiii mei au inca bunici, ii multumesc lui Dumnezeu:) Iar daca ei, bunicii mai fac si lucruri care nu-s in total acord cu noi, incerc sa nu uit niciodata ca ei sunt din alta generatie, ca, in primul rand este datoria noastra sa ii informam si sa setam niste reguli. Iubirea pe care copiii o simt din partea bunicilor este fundamentala in dezvoltarea lor emotionala iar datoria noastra de parinte este sa nu incercam sa cenzuram asta ci, cu rabdare si diplomarie sa facem lucrurile sa mearga! Si da, subscriu si eu! Casa bunicilor este biserica copilariei noastre!

    RăspundețiȘtergere