13 octombrie 2010

Copilul mofturos

Sub deviza "e un moft sa fii mofturos" m-am gandit ca ne-ar prinde bine un astfel de articol tuturor mamicilor. La un moment sau altul toate avem un copil mofturos. Sunt unii copii care nu au pofta de mancare, in special cei privati de iesirile in aer liber sau care iau masa intr-o atmosfera tensionata si apasatoare. Este bine sa nu ii obligam sa manance daca nu pot in momentul respectiv sau sa ii fortam sa manance mai mult decat pot. Stiu ca sufletul tau se strange de grija ca nu a mancat destul insa obligandu-l ii creezi angoase legate de mancare si problema sa se va accentua si mai mult.
Daca copilul este doar mofturos la mancare si nu doreste altceva decat cartofi prajiti cu snitel (de exemplu) consulta-l in pregatirea meniului pentru a evita sa gatesti ceva ce nu va manca. Daca totusi nici mancarea pentru care ajungeti la un consens nu ii face cu ochiul roaga-l macar sa guste cateva linguri poate isi va deschide apetitul. Ar trebui sa nu uitam ca pentru copiii mofturosi miscarea in aer liber este cel mai bun mod de a le face pofta de mancare.
Uneori copiii refuza un aliment nu din cauza gustului (pe care nu apuca sa il simta) ci din cauza texturii sau prezentarii lui. Nu renunta sa mai faci felul de mancare respectiv ci pregateste-l intr-o alta forma data viitoare. De evitat sunt bauturile si gustarile dulci inainte de masa cu cel putin o jumatate de ora pentru ca nu va mai manca bine ce-i oferi.
De cele mai multe ori, mofturile sunt un instrument de control al copilului asupra mamei. E un punct slab pe care ei il descopera la noi si ne lovesc acolo unde ne doare mai tare. Nu va rugati de copilul dvs. sa manance. Sigur asta ii va face placere, fiind in centrul atentiei tale, si va continua la nesfarsit asa. O vorba veche romaneasca zice ca "pofta vine mancand". S-ar putea sa fie un adevar in asta si daca veti continua masa, neluand in seama ifosele mofturosului, chiar sa ii faceti pofta la un moment dat.

Daca insa aveti un copil cu un apetit normal care brusc scade atunci este un motiv de neliniste. Puiul dvs. ar putea avea o problema de sanatate si va recomand sa mergeti la un control la medic.
Sfaturi pentru copii mofturosi:
- nu ii dati sa manance dvs., ca la bebelusi, numai de dragul de a manca ceva;
- nu ii puneti portii foarte mari de mancare in fata ca sa nu-l inhibati din primul contact vizual pe care il are cu masa;
- indemnati-l sa guste macar si sa decida apoi daca va manca sau nu;
- spuneti-i ca daca nu mananca ce i se ofera la masa nu va primi nici desertul de la final.

2 comentarii:

  1. Ai scris foarte frumos articolul,numai ca unii parinti isi invata copiii ce au fost si ei invatati la randul lor.Deci este vorba de educatia parintilor si e discutabil aici.Mai ales ca parintii nu trebuie sa uite de puterea exemplului.Te pup.

    RăspundețiȘtergere
  2. Categoric ca noi trebuie sa le dam exemplu copiilor nostri. Noi trebuie sa ii invatam cum sa se comporte si, ai dreptate, tot noi trebuie sa fim exemplari daca nu pentru noi atunci pentru ei macar. Te pup.

    RăspundețiȘtergere