13 august 2010

Intalnire de gradul trei


Dimineata am avut o experienta cel putin bizara. Ma intorceam spre casa de la plimbarea cu puiul meu cand ma trezesc langa mine cu o doamna. Inalta, slaba, cu o palarie cu boruri largi si o rochie alba vaporoasa. Arata ca o diva a ecranului de la Hollywood din anii '40. Impingea un carucior in care era un baietel de (aproximez eu) un an si ceva. Pustiul avea un leucoplast lipit in mijlocul fruntii si zgarieturi pe toata fata. Iti era mai mare mila de el.
Cucoana se posteaza langa mine si din mers incepe sa turuie, fara nici o introducere, cat de rau este puiul ei. Ca i-a zapacit acasa. Ba ca nu sta cuminte deloc. Si tot asa a continuat pret de cateva minute. Eu consternata de cat de directa a fost am stat si-am ascultat-o. Intre timp priveam la pusti care se uita speriat la mine crezand, poate, ca am sa-l cert. Parca vroia sa citeasca in ochii mei parerea pe care mi-o faceam despre el in urma descrierii primite de la mamica lui. Cand doamna si-a terminat monologul am spus pe un ton pacifist "Eee... lasati, ca toti copiii sunt asa. Asta e varsta nazdravaniilor. Trebuie noi sa fim mai rabdatori si mai atenti cu ei.", am conchis eu.
"Diva" se uita la mine stupefiata. "Nu imi dai dreptate?", parca ar fi vrut sa spuna si la fel de direct cum a intrat in discutie cu mine mi-a intors spatele si si-a vazut mai departe de drum. Am ramas cu ochii in soare si la propriu si la figurat. Am spus ceva gresit?! Mi-am facut procese de constiinta cateva minute si am reevaluat momentul concluzionand ca nu am spus nimic anormal.
M-am tot gandit de la aceasta intalnire la puiul de om din caruciorul ei. La adjectivele cu care ea l-a catalogat dar, mai ales, la expresia fetei pustiului. Oare asa ii spune si acasa? "Raule", "neastamparatule", etc. Ma gandesc totusi ca inca de mici oamenii au nevoie sa simta ca fac parte dintr-un grup si, apoi, ca in cadrul grupului devin cineva (o identitate). Imi aduc aminte de pe vremea cand eram noi mici. Fetitele erau mai stiu eu ce cantarete cunoscute si baietii se indentificau cu "eu sunt Lupescu" (fotbalistul). Daca cucoana intalnita folosea apelativele de mai sus, adresandu-se puiului ei, ma gandesc oare acesta nu se identifica cu ele, nestiind inca sa aleaga singur rolul si identitatea lui in societate?! Daca mama lui il face "raule" el se conformeaza probabil simtind ca e datoria lui sa fie asa. Cred ca fiind atat de mici copiii sunt dornici sa primeasca "etichete" pentru a se identifica cumva ca identitate in cadrul familiei sau grupului. Mamicilor, ar trebui sa avem mai multa grija cu vorbele pe care le aruncam. Noi de fapt condamnam fapta, nu copilul. Sper ca doamna respectiva sa fi avut doar o toana mai proasta pentru moment si parerea despre puiul ei sa fie totusi una mai pozitiva.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu